DOCUMENTUL CARE A PECETLUIT SOARTA LUI CEAUSESCU !

DOCUMENTUL CARE A PECETLUIT SOARTA LUI CEAUSESCU !

Ceasescu discuta cu un grup de tovarasi despre un proiect dement . In conversatie apar referinte la bomba atomica, bacterioogica, rachete, arme cu laser etc. Filmat inopinat in satul natal Scornicesti , materialul ajunge in occident. Cineastul Robert Horvath intra peste cateva luni in ancheta securitatii si este acuzat de inalta tradare . O scrisoare a presedintelui american Carter ai salveaza in ultimul moment viata si il trimite peste in SUA. Scriitorul Victor Nicolae preia in serialul " " DACĂ TRECI PRIN CASA MORŢII " aceste evenimente de un dramatism deosebit si incepe publicarea lor in editia de miercuri 7 Aprilie 2010 al revistei NEW YORK MAGAZIN.

VICTOR NICOLAE

" DACĂ TRECI PRIN CASA MORŢII "

-PE PLATOURILE DE FILMARE DE LA SCORNICEŞTi CEAUSESCU DECLARA CA VA POSEDA BOMBA ATOMICA !

( DOCUMENTUL FILMAT AJUNGE IN OCCIDENT CONTRIBUIND LA CADEREA DICTATORULUI )

"Printre locurile de anchetă ale Securităţii, era şi o veche sală de sport, golită de echipament. În mijlocul ei, se afla o simplă masă de lemn, de obicei goală, şi două scaune. În spatele anchetatorului, pe un perete ucigător de alb, trona portretul uriaş, supradimensionat, al lui Nicolae Ceauşescu. Privirea lui fixă m-a urmărit zi şi noapte, mult timp după aceea - îşi aminteşte astăzi, în exclusivitate pentru 'New York Magazin' operatorul şef al televiziunii române din anii '70. Anchetatorii mai oboseau şi ei, dar aveau grijă ca la plecarea spre alte treburi de-ale lor să mă lase în grija celor mai negre gânduri. Atunci am încercat să pătrund în mintea, sau în lipsa de minte, a acestui ţăran / neţăran extrem de şiret, de care depindea 'ziua de mâine" a peste 20 milioane de oameni. Pe mine mă obseda întrebarea dacă mai prindeam oare această 'zi de mâine'? Cu cât mă speriam mai tare că totul depindea de o fracţiune de secundă pe muchia cuţitului, de o toană sau de câteva rânduri aşternute din oboseală pe-o hârtie, portretul dictatorului creştea în dimensiune şi importanţă funestă. Încercam uneori, ca în transă, să văd ce scrie pe coala destinului meu. Pentru mulţi dintre cei care au trecut prin această veche sală de gimnastică, de box sau de lupte, hotărârea finală depindea de anchetatori, de rezultatul lor final în urma anchetei. În cazul meu, între mine şi personajul atotputernic proiectat pe perete nu se mai aflau nimeni şi nimic. Uneori, în disperare, i-aş fi cerut scuze pentru curajul de a-l înfrunta direct, încercând chiar să-l conving de inconştienţa mea. Iar în alte zile mă copleşea mândria de a fi avut această îndrozneală. Încercam să-i conving pe toţi anchetatorii că, în cele 5 / 6 minute în care s-a făcut cel mai important film despre Ceauşescu, m-a dominat doar instinctul de operator cu camera-n priză, nu un obiectiv voit politic. Acesta este de altfel şi adevărul. Anchetatorii păreau că mă cred, mulţumiţi de un răspuns ce umplea o etapă a interogatoriului. Lucrurile se complicau însă la o altă întrebare, la care nu am dat răspunsul niciodată: De ce am trimis materialul filmat despre preşedinte Serviciului Francez? Scurtul film încă nedevelopat de mine mi-a schimbat destinul, pe o dorinţă mereu vie de a nu uita nimic. Trebuie să recunosc faptul de a nu fi ghicit atunci că tocmai aceste câteva minute de filmare ar fi reuşit să schimbe şi soarta lui Ceauşescu, împingându-l cu încă un pas spre zidul de la Târgovişte. Totul a început într-o zi friguroasă de toamnă, la Scorniceşti, unde liniştea unei ploi mocnite a fost întreruptă de girofarele maşinilor negre ale convoiului prezidenţial.

CÂNTAREA ROMÂNIEI, SCORNICEŞTI,1975

"...de pe picioarele căluşarului în opinci, cu clopoţei - plan detaliu, cadrul se deschide încet, apare dansatorul întreg, în costumul lui specific... alt dansator saltă lângă el cu bâta-n mâini, apoi altul şi altul, aparatul se retrage, se înalţă vertiginos în văzduh, obiectivul descoperă un întreg câmp plin de căluşari, o mie, două mii, cinci mii, până departe, până la orizont, o întreagă ţară joacă alături de micuţul ei căluşar, eroul filmului, planeta se căluşăreşte... muzica a tot crescut, sparge difuzoarele, câmpiile dansează, şi munţii, hălăi-şa!" Astfel se încheia apoteotic încă un film al 'epocii de aur', realizat de cea mai bună echipă a televiziunii în toamna lui 1975. "Televiziunea trimisese la Scorniceşti forţe gigantice, investise totul într-una din cele mai ambiţioase producţii ale sale pentru vremea aceea. Voia ca de ziua naşterii sale, în 26 ianuarie, să-i facă un cadou surprinzător genialului nostru scorniceştean, stejarul răsărit falnic direct din buricul câmpiei de dincoace de Olt, cheresteaua noastră politică ajunsă vioară-ntâi, una ce scârţâia cam de nebună pentru câştigarea unui renume balcanic, est-european, mondial, chiar est-cosmic. Eroul principal al filmului făcea parte din droaia de nepoţi ai lui Ceauşescu, unul de vreo 8, 9 sau 12 ani. Ăsta ne simboliza nouă mândria, talentul natural al românului, chezăşia pionierească, viitorul nostru de aur. El era căluşar. Era Căluşarul Român. Pentru secvenţa finală, care nu s-a tras chiar la sfârşitul filmărilor, a venit un elicopter special. Asistam la un eveniment incredibil. Se punea la dispoziţia televiziunii un asemenea aparat, plin cu soldaţi înarmaţi. Ca să nu le deturneze echipa de filmare obiectivul strategic. Mai bine aş fi filmat asta, cum zburau soldaţii pe cerul patriei, peste câmpia plină de căluşarii cu bâtele-n mână!"

OMAGII PESTE OMAGII Toată ţara cânta, râdea, dansa, hălăi-şa şi iar aşa, pe Ceauşescu-l omagia! Şi pe el, dar şi pe ea! Iar românul ce-mi citea? Şi el ce-mi mai dezbătea? Partidul ceauşist i-ar fi vrut pe cetăţeni în mână cu "Sub steagul internaţionalismului socialist. Vizita delegaţiei de partid şi guvernamentale a Republicii Socialiste România, conduse de tovarăşul Nicolae Ceauşescu în Republica Populară China, Republica Populară Democrată Coreeană, Republica Democrată Vietnam şi Republica Populară Mongolă". Aşa suna titlul unei cărţi tipărite la Editura Politică din Bucureşti în 1972. Cu un an în urmă, secretarul general şi tovarăşa lui de-o viaţă şi de-o luptă trăseseră o raită tocmai prin extremul orient. Geniile noastre, cam sărăcuţe la minte, nu prea se aleseseră cu nimic. Era la vremea când Ceauşescu intermedia între americani şi chinezi începuturile a ceea ce vedem noi astăzi că au ridicat China în topul puterii mondiale. Economistului la fără frecvenţă Ceauşescu şi savantei 'codoiului' le-a plăcut primirea fastuoasă şi ce bine-i să fii Kim Ir Sen. N-a urmat decât un pas până la Cultul personalităţii şi consolidarea unicităţii pentru lider. Volumele lui Ceauşescu, apărute sub genericul "România pe drumul desăvîrşirii construcţiei socialiste", dezvăluiau doar imbecilităţi strategice. Iar când au apărut sinistrele "Teze din iulie" - 1971, nenorocirea s-a abătut complet asupra culturii naţionale. Cei precauţi şi-au şi luat tălpăşiţa-n occident. Noi am rămas în lumina chioară să dezbatem şi să aprofundăm tâmpeşte: "Propuneri de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii politice–ideologice, de educare marxist–leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii, în România pe drumul construcţiei societăţii socialiste multilateral dezvoltate" de Nicolae Ceauşescu, vol. VI, Ed. Politică, Bucureşti, 1972. Michel-Pierre Hamelet a scos la Editura Politică din Bucureşti, încă din 1971, şi a umplut librăriile cu: "Nicolae Ceauşescu. Biografie şi texte selectate". Exista şi varianta originală, cea în ediţie franceză: "Nicolae Ceauşescu. Présentation, choix de textes" apărută tot în 1971, dar la Ed. Seghers din Paris. Şi Giancarlo Elia Valori a scris: "Ceausescu", lansat chiar de Ed. La Meilleure Bibliotheque, sigur, tot din Paris, 1975. Când românii n-au mai avut nici ce mânca i-a salvat o "Hotărîre a Marii Adunări Naţionale pentru aprobarea Programului de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei", publicată în "Buletinul Oficial al RSR", XX, nr. 53, partea I, 2 iulie 1984.

LOCURI DE PELERINAJ Operatorul-şef: Filmările aduseseră multă lume la Scorniceşti. Mişuna şi Securitatea. Primisem ordine clare, indicaţii preţioase, aşa li se spunea, sfătuiţi spre binele nostru să nu ne abatem de la regulă. Trebuia să vorbim între noi numai cu apelativul de 'tovarăşe', ceea ce suna complet ridicol. Subiectele abordate în timpul discuţiilor se cereau a fi pline de seriozitate, despre muncă, despre îmbunătăţirea ei în primul rând. În fiecare dimineaţă se citea din Scânteia, organul partidului. În şoaptă, desigur, se mai scăpa şi câte un banc. Se râdea pe înfundate. Am fi dat de dracu' dacă se întâmplă ceva pe neplacul supraveghetorilor noştri. La o filmare de înalt protocol, cu Ceauşeştii de faţă, explodase un reflector. Nu o bombă! Pe fostul meu profesor de operatorie, Ciubotaru, era cât pe ce să-l mănânce puşcăria... Oamenii din Scorniceşti se mai obişnuiseră cu filmările. În timpul prospecţiilor de rigoare, microbuzul nostru s-a oprit lângă o casă dărăpănată, la o margine de sat. Nu mai locuia nimeni, nici nu cred că se putuse locui vreodată acolo, decât dacă aceia nu fuseseră leneşii cei mai leneşi ai satului, puturoşii, alungaţii din comunitate. O dărăpănătură ce păstra doar urmele unei mizerii îngrozitoare. Nu mai văzusem aşa ceva. Şi aceasta era adevărata casă în care se născuse genialul nostru conducător, alături de grămada lui de fraţi şi surori. Nu-mi explic cum ghida numită de 'sus' ne adusese taman în acel loc, precis interzis oricărui ochi străin. Casa nouă a Ceauşeştilor din Scorniceşti, aceea în care cuplul prezidenţial se fotografia de obicei, era cu totul altceva.

UN DESTIN LA CONFLUENŢA CU ISTORIA

Ion Spălăţelu credea cu ardoare întârziată, de-abia prin 1983, că ar fi exact la "Scorniceşti, vatră de istorie românească" şi a încredinţat o carte cu acest titlu Editurii Albatros din Bucureşti. În 27 iunie 1998, în suplimentul "Dosare ultrasecrete" al ziarului 'ZIUA' - I, nr. 10, Vladimir Alexe susţinea cu acte-n regulă că tovarăşul post-mortem "Nicolae Ceauşescu s-a născut în satul Tătărăi, populat de ţigani şi de tătari. Dovada! A fost descoperită foaia matricolă a elevului Ceauşescu A. Nicolae". Satul Tătărăi aparţinea de comuna Scorniceşti, dar a fost ras de pe hartă din ordinul dictatorului, ca să i se piardă urma tătărăiască. Cum ar fi arătat într-o epocă de aur informaţia cu Geniul din Tătărăi?

STIMA NOASTRĂ ŞI MÂNDRIA

Operatorul-şef: Echipa televiziunii venea şi mânca seară de seară în sala mare a noii case a lui Ceauşescu din Scorniceşti. Printre noi, apăruse şi un individ haios. Se spunea despre el că trecuse cu afaceri burghezo-moşiereşti prin Monte-Carlo. Îl aduseseră din Franţa ca să conducă peste specialiştii noştri în materie de coregrafie, de dans popular autentic. Vorbea bine româneşte, trecuse de 60 de ani. El a răspândit vestea că Nicuşor, mezinul, se însoară cu o prinţesă, nu cu una oarecare, ci tocmai din casa regală engleză. Iar cei din familia Ceauşescu au aprobat plini de mândrie, auziseră şi ei câte ceva. Şi iată că într-o vineri, total pe neaşteptate, la lăsarea serii, în Scorniceşti vin cei mai iubiţi fii ai neamului de la Burebista-ncoace, eroii între eroi, destinele nimerite la confluenţa cu istoria săpată-n beton şi sticlă, ctitorii României moderne şi ai zborului ei prin constelaţii comuniste. Şase maşini negre au oprit în faţa casei-monument şi... iată-i în carne şi oase pe Nicolae Ceauşescu şi pe Elena lui!