CEUSESCU VORBESTE DESPRE BOMBA ATOMICA ROMANEASCA. CINEASTUL ROBERT HORVATH TRIMITE MATERIALUL FILMAT IN SECRET, IN OCCIDENT. ESTE ARESTAT SI ACUZAT DE INALTA TRADARE. O SCRISOARE A PRESEDINTELUI AMERICAN CARTER OPRESTE EXECUTIA IN ULTIMUL MOMENT.
CITITI PE BLOGUL http://devanewyork.blogspot.com/ FRAGMENTE DIN CARTEA LUI
VICTOR NICOLAE
DACĂ TRECI PRIN CASA MORŢII (II)
DOCUMENTUL CINEMATOGRAFIC CARE A PECETLUIT SOARTA LUI CEAUSESCU !
NEW YORK TIMES :
Ceasescu discuta cu un grup de tovarasi despre un proiect dement . In conversatie apar referinte la bomba atomica, bacterioogica, rachete, arme cu laser etc. Filmat inopinat in satul natal Scornicesti , materialul ajunge in occident. Cineastul Robert Horvath intra peste cateva luni in ancheta securitatii si este acuzat de inalta tradare . O scrisoare a presedintelui american Carter ai salveaza in ultimul moment viata si il trimite peste in SUA. Scriitorul Victor Nicolae preia in cartea " " DACĂ TRECI PRIN CASA MORŢII " aceste evenimente de un dramatism deosebit
“Printre locurile de anchetă ale Securităţii, era şi o veche sală de sport, golită de echipament. În mijlocul ei, se afla o simplă masă de lemn, de obicei goală, şi două scaune. În spatele anchetatorului, pe un perete ucigător de alb, trona portretul uriaş, supradimensionat, al lui Nicolae Ceauşescu. Privirea lui fixă m-a urmărit zi şi noapte, mult timp după aceea – îşi aminteşte astăzi, în exclusivitate pentru ‘New York Magazin’ operatorul şef al televiziunii române din anii ’70. Anchetatorii mai oboseau şi ei, dar aveau grijă ca la plecarea spre alte treburi de-ale lor să mă lase în grija celor mai negre gânduri. Atunci am încercat să pătrund în mintea, sau în lipsa de minte, a acestui ţăran / neţăran extrem de şiret, de care depindea ‘ziua de mâine” a peste 20 milioane de oameni. Pe mine mă obseda întrebarea dacă mai prindeam oare această ‘zi de mâine’? Cu cât mă speriam mai tare că totul depindea de o fracţiune de secundă pe muchia cuţitului, de o toană sau de câteva rânduri aşternute din oboseală pe-o hârtie, portretul dictatorului creştea în dimensiune şi importanţă funestă. Încercam uneori, ca în transă, să văd ce scrie pe coala destinului meu. Pentru mulţi dintre cei care au trecut prin această veche sală de gimnastică, de box sau de lupte, hotărârea finală depindea de anchetatori, de rezultatul lor final în urma anchetei. În cazul meu, între mine şi personajul atotputernic proiectat pe perete nu se mai aflau nimeni şi nimic. Uneori, în disperare, i-aş fi cerut scuze pentru curajul de a-l înfrunta direct, încercând chiar să-l conving de inconştienţa mea. Iar în alte zile mă copleşea mândria de a fi avut această îndrozneală. Încercam să-i conving pe toţi anchetatorii că, în cele 5 / 6 minute în care s-a făcut cel mai important film despre Ceauşescu, m-a dominat doar instinctul de operator cu camera-n priză, nu un obiectiv voit politic. Acesta este de altfel şi adevărul. Anchetatorii păreau că mă cred, mulţumiţi de un răspuns ce umplea o etapă a interogatoriului. Lucrurile se complicau însă la o altă întrebare, la care nu am dat răspunsul niciodată: De ce am trimis materialul filmat despre preşedinte Serviciului Francez? Scurtul film încă nedevelopat de mine mi-a schimbat destinul, pe o dorinţă mereu vie de a nu uita nimic. Trebuie să recunosc faptul de a nu fi ghicit atunci că tocmai aceste câteva minute de filmare ar fi reuşit să schimbe şi soarta lui Ceauşescu, împingându-l cu încă un pas spre zidul de la Târgovişte. Totul a început într-o zi friguroasă de toamnă, la Scorniceşti, unde liniştea unei ploi mocnite a fost întreruptă de girofarele maşinilor negre ale convoiului prezidenţial.”
SCORNICEŞTI, 1975
ROBERT: Deci… era într-o vineri din septembrie, pe la ora 17, când au apărut cele 6 maşini negre ale convoiului prezidenţial. Toată echipa televiziunii s-a adunat la ordin pentru a-l întâmpina pe secretarul general al partidului, cel mai iubit fiu scornit vreodată de Scorniceşti......... Ea abia de-a întins mâna, fără să privească înainte. Dacă el mai părea oarecum a intelectual, deşi provenit dintr-un ţărănete, totuşi plăcut la prima vedere, ea m-a uimit printr-o urâţenie îngrozitoare. Ce atracţie sexuală? O matracucă. Era vânătă, ca ieşită de prin catacombe, urâtă rău, mult mai urâtă decât se credea. Noaptea am şi avut coşmare. Ţărănetele Ceauşescu se purta firesc, simplu în aparenţă. Mişcările i se dezlânau, nebalansate. Mâinile, gâtul, picioarele i se mişcau dezordonat, ca la coborârea dintr-o maşină în care ai stat vreme îndelungată înghesuit, cobori şi nu-ţi mai revii din amorţeală. Ceauşescu venea bucuros la Scorniceşti, se simţea bine, de, ca acasă. Chiar îi plăcea printre ţăranii de-acolo, care îi vorbeau simplu şi direct. Tot atunci s-a întâmplat să fie şi-o nuntă. Nu ştiu ce legătură era între Ceauşeşti şi miri. Nunta se petrecea într-o curte mare, nu departe de cea a Ceauşeştilor. Vremea se făcuse frumoasă. Cred că a fost chemat şi un preot, nu l-am văzut în timpul serviciului său religios. Ceauşeştii au venit şi ei, au felicitat mirii, au sărutat mireasa, s-au prins în horă. Se vorbea că ar fi dat un porc, darul lor de nuntă. Nouă ni se spusese să nu fim leneşi, să filmăm de zor, să fotografiem. Aveam dezlegare să ne mişcăm liber. Pe Ceauşescu, îl filmam tot timpul… patru operatori, cu tot atâtea camere. Nu trebuia să deranjăm în căutarea cadrelor noastre. Nicolae se obişnuise cu forfota din jur. Eu ţineam morţiş să înregistrez ceva special, ca amintire, numai pentru mine, când s-ar fi ivit prilejul cel norocos. Ceauşescu s-a aşezat la o masă, la una din cele obişnuite, aranjate în curte, făcute din lemn, cu hârtie pusă pe deasupra în locul feţelor de masă. Îl însoţeau şi vreo trei-patru indivizi, nu-i recunoşteam, se îmbrăcaseră lejer, în pulovere. Al lui Ceauşescu era gri, purta şi şapcă, una subţire, de vară. Discutau tot felul de fleacuri, au mâncat sarmale şi friptură, au băut vin, cot la cot cu nuntaşii. Nu li se servea ceva anume, numai pentru ei, fiinţe simandicoase. Cam plictiseală, trecuseră vreo două ore. Mă plimbam cu camera după mine, încărcată cu o casetă nouă. Întrebasem pe mai mulţi dintre securişti dacă puteam să-l filmez pe conducător şi în momentele lui de relaxare. "Poţi să filmezi orice, că tot se taie la protocol…" mi s-a răspuns cu un anume amuzament. Cum naiba de nu reuşeam să 'trag' şi eu ceva doar pentru liniştirea sufletului meu? . Nicolae ciocnea paharul şi bea fără să se cherchelească. Era cu chef. Discuţia se aprinsese. Restul se îmbătase deja. Aceeaşi ţărancă de la începutul petrecerii aducea cele trebuincioase. Căutam să mă apropii mai tare de Ceauşescu, încercam să aud ce se vorbea. Îmi ţineam camera pregătită, ca pe o armă, în dreptul şoldului. Mă deplasam dinspre dreapta mesei, avându-l pe Ceauşescu în cadru: gât-spate. Trebuia să avansez astfel încât să-i prind faţa, gura. Acum era perfect încadrat, prim plan! Imaginea căpătase claritate şi… aud cuvintele cheie: "bomba atomică"! Părul mi s-a zbârlit de satisfacţie. M-am aruncat ca uliul asupra prăzii. Asta îmi era prada: "bomba atomică"! (va urma)
No comments:
Post a Comment